”Rezoluția 2012”

     Tocmai ce-am terminat de redactat și de semnat rezoluția pentru noul an, denumită generic și deloc previzibil: ”Rezoluția 2012”. Am scris-o pe o pagină din agendă unde să mă vadă mereu și să mă judece, sau poate, mai mult de atât, să mă motiveze și să-mi amintească de un moment când gândeam mai clar.

      Sunt un mare fan al promisiunilor scrise pentru că implică un anumit grad de asumare și de coerciție (chiar și pt sine). Anul acesta am reușit să realizez câteva lucruri destul de importante folosind această metodă și nu am de gând să schimb ceva ce funcționează. 

        Rezoluția are 5 capitole mari: ”Facultate” care are 5 articole, ”Mod de viață (generalist)” cu 6 articole, ”Sentimental” cu 4 articole, ”Profesional” - lider detașat cu 14 articole și ”Economic” cu 10 articolașe:) Are în ea obiectivele mari pe anul viitor, îndrumări și la unele și câteva strategii de atingere a obiectivelor. Completat, bineînțeles, cu dată și semnătură și cu data intrării în vigoare. Și ca să-i dea și puțină substanță și greutate, îi voi pune și o ”Așa să-mi ajute voința și rațiunea.” sub semnătură:).

         

         Astea fiind spuse, sper să avem cu toții un an cât mai bun (nu ultimul, că ar fi mare păcat să se termine totul în punctul acesta, când încă se mai pot face atât de multe). Să fim mereu motivați, ghidați de scopuri mai mari decât micile răutăți ale lumii, ale oamenilor sau ale noastre din interior. Să avem mereu motoarele pornite, gândirea orientată și inima deschisă, și restul vor găsi să se rezolve pe drum!

La mulți ani!

Reinventarea solidarității studențești

 Am accese de idealism cam de două-trei ori pe săptămână. Asta  n-o văd neapărat ca ceva rău, mai ales dacă ideile pot avea rezultate pozitive pentru mai mulți oameni. Ideea de tura asta viza o mare nemulțumire de-a mea din trecut, anume faptul că în căminele astea din Copou, în speță cele din Codrescu, nu mai există solidaritate studențească.

 Am văzut multe lucruri în căminele de prin București și în cele din Iași, în special cele din Tudor, care meritau apreciere. De la un simplu panou pe care să posteze lumea la partier tot ce-și dorește, gen : ”vând telefoane”, ”repar laptopuri”, ”cumpăr licență”, etc. până la recomandări pentru job-uri, colaborări, posibilități de implicare în ligi studențești. De asemenea mai era o problemă cu faptul că unii oameni termină facultatea și nu știu cu cine au stat în cămin, nu și-au făcut prieteni, nu aveau prieteni cu care să stea în cameră, etc. 

  

  Am decis să fac un grup de facebook pe care să-l popularizez în cămin. Acum entitatea a căpătat personificare și are, printre altele, și peste 100 de membri. Dacă lucrurile merg cum ar trebui, ar trebui să facem peste 300 de membri și după aceea extinderea la nivel de campus. Cum facebook este o unealtă atât de utilizată și atât de ușor de folosit, sunt curios cum de am fost primii care am reușit asta. Nu-mi propun să atac status-quo-ul, să atac organizarea cu șef de cămin, șefi de palier, etc. În schimb e un cadru în care putem găsi oameni cu interese asemănătoare, putem promova colegii de cămin și ligile studențești din care fac parte, putem organiza dezorganizarea și să transmitem informația mult mai ușor. 

   Sper să fie într-un ceas bun și să avem rezultatele pe care le dorim și mai presus de toate să readucem solidaritatea în Copou. Am văzut că pentru a lipi un afiș la avizier trebuie ca afișul să fie autorizat de Universitate. Ce înseamnă rigiditatea și lipsa de viziune a conducerii campusului! 

   

   Mulțumesc și colegilor care m-au ajutat cu organizarea:

•  Departamentul de design: Ion Meșca!
•  Departamentul de PR:  Andrei Moga Silviu!
•  Departamentul de Resurse umane: Grațiela Manu!

Un 1 decembrie mai puțin optimist

De 1 decembrie, când toată lumea sărbătorea ziua națională a României, când pe tot mediul online circulau articole patriotice și laudative la adresa poporului român, Transparency International România a publicat un articol mai puțin optimist cu privire la evoluția problemei corupției în România.

 Denumit generic ”O națiune împovărată de corupție” articolul atrage atenția asupra raportului Transparency International cu privire la Indicele Percepție a Corupției (IPC) care plasează România pe poziția 75 din 183 de state analizate, ocupând locul 25 din cele 27 de state membre ale UE. 

Situația corupției românești devine alarmantă, România clasându-se în acest an la egalitate cu monolitul comunist China. Nici anul trecut nu stăteam tocmai bine, ocupând poziția 69 din 178 de state analizate, însă anul acesta am reușit să coborâm încă șase poziții.

”Salutăm” astfel demersurile actualei guvernări de a controla acest flagel. Unde sunt măsurile anti-corupție anunțate de Traian Băsescu, luptă pe care și-a fundamentat campaniile din 2004 și respectiv 2009? Ce relevanță mai au mesaje precum ”De ce le e frică nu scapă” sau  ”Hai la curățenie!”?

             PDL a adâncit problema corupției, a scăzut încrederea populației în instituțiile statului și a dirijat în interese meschine banii poporului pe fondul crizei economice globale. La nivel european se estimează că pierderile suferite din cauza problemei corupției s-ar ridica la peste 120 miliarde de euro, sumă aproximativ egală cu bugetul anual al UE. 

Idiocrația în construcție

Asistăm în acest moment la un spectacol al istoriei. Așa cum spuneam și în câteva articole mai vechi, cred că istoria tinde să ia o turnură greșită.  Gândul acesta a reapărut după mult timp în prim-plan după ce o bună prietenă terminase de povestit cum părinții ei, care s-au cunoscut în facultate, obișnuiau să-și scrie scrisori romantice, să-și trimită versuri din Cenaclul Flacăra scrise pe frunze uscate, etc. Pe cât de tare m-a surprins zâmbind această povestire, pe atât de repede m-am înclinat și m-am rușinat parcă de stadiul în care am ajuns, la plural vorbind. ”-Superb!”, m-am gasit spunându-mi, după care a venit întrebarea inevitabilă ”-Dar noi?”. Nici nu vreau să compar ”combinațiile” de pe Facebook, de pe Yahoo Messenger, mailurile sau telefoanele date cu ceea ce împărtășeau oamenii atunci. Dacă aș încerca să fac asta mi-aș da seama că poate nu mă potrivesc în acest timp, sau că generațiile încep să se strice.

Trăim un prezent de tranziție periculoasă și generațiile viitoare pot plăti pentru greșelile pe care le facem sau pentru măsurile pe care nu le luăm acum.